Economia zonei euro a crescut, în trimestrul al doilea, mai rapid decât indicau estimările anterioare, susținută mai ales de consumul privat, arată datele publicate marți de Eurostat.
Dezvoltarea unui vaccin anti-Covid eficient nu schimbă proiecțiile actuale privind redresarea economiilor din zona euro și nici nu reduce nevoia continuării politicilor monetare și fiscale în regiune, potrivit Oxford Economics.
Economia zonei euro a crescut cu 12,7% în trimestrul al treilea, în timp ce, la nivelul întregii Uniuni Europene, avansul a fost mai temperat, de 12,1%, relevă datele Eurostat.
Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat joi nemodicat nivelul dobânzilor, dar a semnalat că ar putea adopta, în decembrie, noi măsuri de stimulare.
Economia zonei euro va scădea cu 8,7% în 2020, urmând ca, în 2021, să aibă o revenire de 5,2%, conform estimărilor revizuite ale Băncii Centrale Europene (BCE).
Încrederea în economia zonei euro s-a diminuat în martie, pe fondului optimismului mai redus în industrie și în sectorul serviciilor, transmite Reuters.
Economia zonei euro a început trimestrul al treilea cu cel mai scăzut ritm al activităților din ultimele șase luni, din cauza încetinirii din industria prelucrătoare, potrivit datelor publicate luni de IHS Markit, transmite Bloomberg.
Economia zonei euro a avansat în 2016 cu 1,7%, depășind ritmul de 1,6% consemnat de economia Statelor Unite, pentru prima oară după criza din 2008, potrivit datelor publicate marți de biroul european de statistică Eurostat, transmite MarketWatch.
Încrederea în economia zonei euro a urcat în ianuarie aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii 6 ani, în pofida analiștilor care anticipau o ușoară scădere, datorită percepțiilor mai optimiste din industrie, servicii, sectorul financiar și ale consumatorilor, potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană, transmite Reuters.